Opinii
UNSAR - Totul despre Comisia de Arbitraj
Vineri, 15 Februarie 2013

Înființată în anul 2002, ca organism independent, Comisia de Arbitraj, care funcționează pe lângă UNSAR, a fost creată în scopul rezolvării pe calea concilierii sau arbitrajului comercial, ca modalități de soluționare alternativă a diferendelor dintre asigurători. Este vorba în primul rând de arbitrarea litigiilor societăților  de asigurare în cazul regreselor administrative în asigurările auto, dar și despre diferendele în ceea ce privește tratarea și reglementarea cererilor de indemnizare.

Comisia este organizată ca o structură permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică. Deși este afiliată UNSAR, resursele sale financiare nu provin din bugetul Uniunii, ci din taxele încasate pentru serviciile prestate. Acest lucru garantează independența și neutralitatea acestui organism în luarea deciziilor și exercitarea atribuțiilor ce îi revin.
Principala atribuție a Comisiei de Arbitraj, conform Regulamentului de organizare si funcționare a acesteia, este soluționarea pe calea concilierii și/sau arbitrajului a litigiilor interne sau internaționale. Alte activități vizează stabilirea de legături cu instituții permanente de arbitraj din străinătate, asigurarea documentării în domeniul arbitrajului comercial, dezbaterea, în colaborare cu alte organizații similare, a problematicii generale a arbitrajului din domeniul asigurărilor și reasigurărilor.
Avantajele de care beneficiază societățile de asigurări care apelează la Comisia de Arbitraj de pe lângă UNSAR sunt evidente. În timp ce, în procesele civile, soluționarea unui litigiu se poate întinde pe durata câtorva ani, în cazul arbitrajului, procedura arbitrală se desfășoară pe parcursul a cel mult 5 luni de la data constituirii Tribunalului arbitral. Mai mult decât atât, reducerea duratei de judecată înseamnă diminuarea cheltuielilor pentru actorii implicați în litigiu, o mai mare eficiență a organizării, ca și certitudinea că soluția oferită aparține unor arbitri cu un grad înalt de specializare în domeniul asigurărilor.
La rândul lor, arbitrii, care formează Corpul arbitrilor în cadrul Comisiei de Arbitraj sunt propuși de către reprezentanții societăților de asigurare, fapt care asigură nivelul de imparțialitate și de echilibru necesar unei judecăți corecte. Persoanele care îndeplinesc acest rol sunt alese în baza unor condiții stricte prevăzute în Regulamentul de funcționare a Comisiei, din care amintim: o înaltă calificare în domeniul dreptului comercial și al asigurărilor, o vechime de cel puțin 8 ani în activitatea juridică sau de asigurare și, nu în ultimul rând, o reputație neștirbită în activitatea pe care o desfășoară. Mai mult decât atât,trebuie spus că, în vederea constituirii Tribunalului arbitral, părțile aflate în litigiu pot alege orice arbitru care se bucură de încrederea lor, dintr-o listă de 15 arbitri care formează Corpul arbitrilor.
Arbitrajul comercial prin inter-mediul Comisiei de Arbitraj se poate face numai dacă societățile de asigurări care doresc acest lucru au încheiat o convenție arbitrală scrisă. Aceasta poate fi o clauză arbitrală (compromisorie) inserată în prealabil în contractul dintre părți sau o convenție arbitrală (compromis) încheiată separat, după declanșarea litigiului.
Sentințele acestei instanțe sunt definitive și obligatorii pentru părți. Acestea nu pot fi atacate cu apel sau recurs, iar hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiunea în anulare, în conformitate cu prevederile din Codul de Procedură Civilă.
Modul de organizare și funcționare a Comisiei de Arbitraj este aprobat de conducerea UNSAR. Astfel, Comisia este coordonată de un Președinte, propus de reprezentanții societăților membre UNSAR și numit de Comitetul de Direcție al Uniunii. Vicepreședintele Comisiei de Arbitraj este numit din rândul arbitrilor care formează Corpul arbitrilor, tot de către conducerea UNSAR. Nu în ultimul rând,  trebuie spus ca validarea membrilor Corpului arbitrilor este făcută anual de către același for tutelar amintit.
Societățile de asigurări care nu sunt membre ale UNSAR, dar doresc să apeleze la arbitrajul Comisiei de Arbitraj constituită pe lângă UNSAR, pot beneficia de acest lucru în condițiile respectării Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei și a încheierii convenției arbitrale scrise. Pe plan extern, hotărârile arbitrale se bucură de susținere internațională, România fiind semnatară, alături de alte 100 de țări,  a Convenției de la New York privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.



Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (UNSAR - Totul despre Comisia de Arbitraj ).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!