Eveniment Internaţional
Viitorul aparţine tehnologiei
Autor:Daniela GHEȚU
Vineri, 04 Martie 2016

Motor Insurance Summit 2016

11 – 12 februarie 2016, Roma, Italia

 

În 11 – 12 februarie a avut loc la Roma ediţia 2016 a Motor Insurance Summit, eveniment organizat de Fleming Europe, cu sprijinul media oferit de publicaţiile XPRIMM.

Daca agenda primei zile a evenimentului a fost dedicată în mare măsură analizei unor soluţii de succes în business-ul cu asigurări auto, cea de a doua zi a conferinţei a trecut în revista oportunităţile oferite lumii asigurărilor de tehnologiile telematice şi IoT (Internet of Things). Indiferent asupra cărui aspect a fost centrată fiecare prezentare în parte, concluzia generală a dezbaterilor purtate conduce la ideea că poziţia asigurătorilor în raport cu clienţii este pe cale de a se schimba, de la simplul rol de finanţatori ai refacerii post-eveniment, la cea de parteneri în prevenţie şi reducerea riscului. În fapt, cu precădere în lumea asigurărilor auto, unde produsele au un grad de standardizare mai ridicat decât pe alte segmente de asigurări, principala diferenţă competitivă va fi dată de calitatea şi diversitatea serviciilor cu valoare adăugată oferite în plus faţă de componenta de asigurare propriu-zisă.

În acest sens,  tehnologia va juca un rol extrem de important, furnizând atât un volum imens de date necesare pentru personalizarea mai accentuată a produselor şi tarifarea lor mai corectă în raport cu riscul real, cât şi un mijloc interactiv de a menţine permanent deschisă comunicarea cu asiguratul, furnizându-i acestuia şi servicii de asistenţă rutieră, avertizare meteo, suport în caz de daună etc.

Răspunzând întrebărilor lansate de moderatori, participanţii la conferinţă au apreciat în proporţie de 91% tehnologiile telematice ca fiind o oportunitate pentru dezvoltarea industriei de asigurări auto. Detaliind, 41% dintre respondenţi au apreciat că tarifarea este principalul domeniu care va beneficia în viitorul apropiat de pe urma acestor tehnologii, în timp ce 37% au văzut principalul beneficiu în managementul daunelor şi depistarea fraudelor, iar 20% s-au referit la îmbunătăţirea dialogului cu asiguraţii.

Cu siguranţă dezvoltarea şi integrarea tehnologiilor telematice şi/sau IoT ridică şi o serie de probleme, încă nerezolvate, cum ar fi proprietatea datelor colectate, distribuţia răspunderilor pe lanţul utilizatorilor de date, protejarea confidenţialităţii etc. Pe de altă parte, în pofida oricăror dificultăţi de natură legală sau tehnică, este din ce în ce mai evident ca popularitatea acestor tehnologii va crește foarte rapid, mai cu seamă pe măsură ce generaţiile tinere de utilizatori – GenX şi Millennials -, vor căpăta o pondere dominantă în portofoliul de clienţi ai asigurătorilor.

 

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Viitorul aparţine tehnologiei).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!